28 iunie 1940 – 28 iunie 2010

Astăzi se împlinesc 70 de ani de când tancurile ruseşti au intrat în Basarabia

Urmare a decretului preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost declarată drept Ziua ocupaţiei sovietice, sâmbătă, în faţa sediului Guvernului, a fost instalată o piatră comemorativă. Pe acest loc urmează să fie edificat un monument în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist. Potrivit aceluiaşi decret, astăzi vor fi coborâte în bernă drapelele de stat, iar la ora 10.00 va fi păstrat un moment de reculegere, Totodată, decretul prezidenţial stabileşte că Federaţia Rusă, în calitate de succesoare de drept al Uniunii Sovietice, este obligată să-şi retragă necondiţionat trupele de pe teritoriul R. Moldova

Sursa – Timpul.md

N-am zis-o niciodată dar aş dori s-o fac azi: Pentru prima dată mulţumit de ceva ce a făcut preşedintele nostru. Bravo domnul Ghimpu! Sper ca acesta să fie primul pas spre scoaterea definitivă a cortinei denumite „minciună sovietică” de pe ochii populaţiei noastre. Treziţi-vă!!!

Veşnica pomenire.

9 mai – Ziua Europei

Data de 9 mai a fost aleasa drept Ziua Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se ca punctul de pornire al constructiei Europei unite, a fost declaratia prin care la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, a propus Germaniei si altor state europene sa puna ”bazele concrete ale unei federatii europene indispensabile pentru mentinerea pacii”.

Asa cum se stie, sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lasat în urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material, framântata de puternice crize politice si divizata, prin “cortina de fier”, în doua mari blocuri: Est si Vest. Apare, în acest context, un puternic curent înspre o politica internationala care sa fie capabila sa opreasca o a treia conflagratie mondiala si sa consolideze Europa din punct de vedere economic (în fata S.U.A. si a U.R.S.S.). Sunt create, asadar, dupa razboi o serie de organizatii internationale, dintre la nivel universal si regional-european, organizatii având caracter politic, militar sau economic.
Într-un moment complicat din primavara anului 1950, si anume: începerea Razboiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Frantei, îi este încredintata de catre omologii sai din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii o misiune foarte importanta: crearea unui plan care sa duca la reintegrarea Germaniei Federale în concertul european. Desi 5 ani trecusera de la sfârsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, reconcilierea între fostii inamici parea înca foarte departe. Problema cruciala cu care se confrunta Europa era aceea de a evita greselile trecutului si de a pune bazele pentru o pace durabila între natiuni care fusesera multa vreme în conflict. Solutia la aceasta problema era ca relatia dintre Franta si Germania sa cunoasca un nou început; daca s-ar fi putut crea legaturi strânse între cele doua state, atunci celorlalte tari libere din Europa li s-ar fi dat un impuls catre un destin împreuna. Dar cum se putea realiza acest lucru?
Pentru a gasi o solutie, Robert Schuman recurge la geniul inventiv al unui om necunoscut înca marelui public, dar cu o experienta exceptionala, acumulata în urma unei îndelungate cariere internationale – Jean Monnet. Fara a fi avut vreodata un mandat politic, el detinea reputatia de a fi pragmatic, preocupat de gasirea celor mai eficiente solutii. Era, deci, omul cel mai potrivit sa dupa la îndeplinire o asemenea misiune.
Jean Monnet a ajuns la concluzia ca era iluzoriu sa încerce crearea dintr-o data a unui edificiu institutional complet supranational fara a întâmpina o rezistenta puternica din partea statelor recent iesite din razboi. În opinia sa, pentru a reusi, trebuia ca obiectivele propuse în cadrul cooperarii între statele europene sa fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact psihologic si sa instituie un mecanism de decizie care sa primeasca, apoi, în mod gradual noi competente. Motivatia acestei initiative a fost urmatoarea: era putin probabil sa i se impuna Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, însa, pe de alta parte, a o lasa complet independenta era considerata o amenintare potentiala la adresa pacii; astfel, singura solutie era aceea a integrarii Germaniei (din punct de vedere politic si economic) într-o comunitate europeana puternic structurata.
Jean Monnet si colaboratorii sai au redactat în ultimele zile ale lui aprilie 1950 o nota de câteva pagini ce continea expunerea de motive si dispozitivul unei propuneri care avea sa bulverseze toate schemele diplomatiei clasice. Departe de a recurge la traditionalele consultari cu serviciile ministeriale competente, Jean Monnet si-a înconjurat proiectul de cea mai mare discretie pentru a evita posibilele obiectii sau contrapropuneri care ar fi modificat esenta ideii sale.
Învaluit în cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul surprizei, proiectul este finalizat în a 9-a sa varianta pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet este acceptata fara rezerve de Robert Schuman si, în timp ce acesta din urma prezenta planul în dimineata zilei de 9 mai colegilor sai de guvern, un emisar secret îl înmâna personal cancelarului german Konrad Adenauer, a carui reactie a fost, de asemenea, entuziasta. Astfel, la ora 4.00, în dupa-amiaza aceleiasi zile, proiectul este facut public sub numele de Declaratia sau Planul Schuman.
Propunerea concreta viza plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei autoritati supreme comune, independente, în cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene. Metoda propusa, si anume calea comunitara de integrare, acorda prioritate integrarii sectoriale si celei economice, în detrimentul celei globale si, respectiv, politice. A fost, deci, abandonata schema traditionala a cooperarii economice între state, propunându-se o formula noua, numita „integrare”, în care statele transfera unele competente proprii în domenii bine delimitate catre o noua entitate supranationala, creata prin vointa lor suverana. Se declanseaza, astfel, un proces cu totul nou în relatiile internationale – de exercitare în comun a suveranitatii, în anumite domenii. Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune economica a lumii – un edificiu ridicat treptat, a carui activitate a evoluat în timp.
Dupa aceasta, la Summit-ul liderilor europeni organizat la Milano în 1985, s-a decis aniversarea zilei 9 mai ca „Ziua Europei”. De atunci, aceasta zi este destinata festivitatilor si evenimentelor ce subliniaza cooperarea între popoarele Europei. UE este dovada vie a ceea ce pacea, stabilitatea si prosperitatea pot aduce unui continent altadata macinat de razboaie. Modelul european arata lumii ca o uniune mereu mai strânsa a popoarelor este posibila în masura în care se bazeaza pe valori si obiective comune. Si nu în ultimul rând, trebuie, sa ne amintim de ideea care a însotit permanent demersul lui Monnet:

„Noi nu coalizam state, ci unim oameni!”.