Octavian Paler – Avem timp

Uite că ieri, datorită profesorului nostru, am făcut cunoştinţă cu un prozator, eseist şi jurnalist român – Actavian Paler, şi anume cu una din creaţiile sale pe care a scris-o cu doar ceva timp înainte de a deceda. Nu am auzit de el înainte – păcat, dar creaţia dată m-a pus în oarecare măsură pe gînduri… Aş dori să vă prezint şi vouă un mic fragment, sper să vă placă.

Avem timp

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stînga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectam ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai tîrziu.
Avem timp pentru ambiţii si boli, să învinovăţim destinul si amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amînăm răspunsurile, avem timp să sfarâmăm un vis şi să-l reînventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta – murim…

  1. #1 by thetimeismine on 18 februarie 2011 - 19:19

    Avem timp , dar nici nu stim

  2. #2 by Veaceslavv on 18 februarie 2011 - 22:15

    Foarte frumos spus, avem timp pentru toate, am timp să citesc acest articol, am timp să-l comentez, am timp să uit că l-am citit şi am timp să-l recitesc… am timp, doar pînă la moarte

  3. #3 by salonul19 on 10 martie 2011 - 13:54

    Am şi eu un text scris de mine pe tema dată…e interesant să analizezi pentru câte avem, noi oamenii, timp, dar numai pentru esenţialul vieţii nu ne mai ajunge niciodată…

  4. #4 by ella on 9 iunie 2011 - 13:20

    Il ador pe Paler scrie atat de adevarat..ufff sincer m-am bucurat ca l-am „intalnit” si la tine :))

Lasă un comentariu