Alegerea

– Deci care este alegerea ta?

Habar n-aveam! Niciodată în viaţă nu m-am gîndit la aşa ceva, cred că puţin cine se gîndeşte, nici prin cele mai nebune cugetări nu mă vedeam într-o astfel de situaţie. Şi uite-mă acum, în mijlocul acestei lumini albe, ce mă cuprindea, mă încălzea, mă alina, îmi spunea că totul va fi bine şi îmi punea această întrebare. „Ce doreşti să fii? Care este alegerea ta?”

„Ce doresc să fiu?” Pentru a răspunde trebuie să înţeleg alt ceva… „Cine am fost?” şi cel mai important – „Cine sunt acum?”

Mă numeam Marin, aveam 43 de ani, locuiam singur, niciodată nu tindeam spre nimic şi am ajuns să umplu casa doar cu obiecte ne însufleţite şi fără de valoare care s-au transformat spre final în cenuşă. Lucram într-o companie de doi bani, comunicam cu cei din jur doar pe întrebări legate de lucru şi seara mă întorceam în apartamentul pustiu, unde singurătatea mă primea în braţele sale reci. N-am iubit pe cineva, n-am trăit pentru cineva, n-am plîns pentru cineva, nu cred că cineva a plîns pentru mine cînd am plecat. Focul a luat totul ce a mai rămas din viaţa precedentă.

Deci cine eram cu adevărat? Un om, o persoană, un laş, un singuratic, un ratat, o umbră neînsemnată pe calea existenţei? Oare au avut măcar o valoare faptele mele, vorbele, gîndurile? Puteam face mai multe, tinde spre ceva mai valoros sau a fost aşa cum trebuia să fie? Niciodată nu m-am gîndit că voi fi nevoit să răspund pentru TOT CE AM FOST.

Dar acum? Acum cine sunt? Ce sunt? Exist? Sunt aici, gîndesc, deci exist, sau poate singur am ajuns un gînd… Şi din nou eram singur, doar lumina care mă înconjura şi vorbea cu mine.

– Ce doreşti să fii? Care este alegerea ta?

– Ce pot fi?

– Ce doreşti! Acum eşti absolut liber! Unica ce se cere de la tine este să faci alegerea.

– Să fiu din nou om, să încerc să trăiesc altfel? Are rost?

– Sau poţi fi o floare…

– Viaţa unei flori este scurtă, dacă ar fi să mă întorc, aş fi dorit să fie pe mai mult timp.

– Pentru o floare timpul curge altfel, viaţa ei este la fel de însemnată ca a oricărei alte fiinţe, dar dacă doreşti poţi fi un arbore, înalt, măreţ, să te înalţi spre cer, să te încălzeşti la razele soarelui şi să te răcoreşti sub adierea vîntului. Vei trăi zeci, sute de ani… desigur dacă să judeci precum un om. Sau poate o pasăre de pe acest arbore, cînd vei dori vei putea zbura în ceruri! Cîţi oameni visează la aşa ceva.

– Oare florile, copacii, păsările, au suflet? Atîţia ani am fost o fiinţă cu raţiune şi aş dori să rămîn…

– Păi desigur că au!!! Totul este viu! Omul, animalele, pasările, o piatră, o floare, un copac, chiar şi vîntul care îi clatină frunza. Dacă doreşti, poţi fi o adiere de vînt!

– Vîntul e viu?

– El există, se mişcă, simte căldura sau răcoarea, comunică, doar că trebuie să ştii să asculţi. Totul este creat din acelaşi element – energie. Aceste particule, atît de mici ce se mişcă atît de repede, doar felul lor de a se mişca diferă, deci şi sunt percepute diferit. O fiinţă, un obiect, un gînd… Chiar şi tu, acum esti doar lumină, la fel ca şi mine. Să te întorci înseamnă să i-ai doar o altă formă de energie.

– Am timp să mă gîndesc?

– Aici timpul n-are putere. Nimeni nu luminează mai slab sau mai intens, toţi sunt egali, chiar şi timpul. Dacă aşa îţi va fi mai uşor – pentru a face alegerea ai înainte o veşnicie, dar… nici ea nu este veşnică. Mişcarea dă viaţă energiei, deci învaţă-te să te mişti înainte. Nu are importanţă ce vei alege, spre sfirşit totul ajunge aici – spre lumină.

Deci care este alegerea ta?

La doctor

Am deschis deja uşa cabinetului fiind pregătit sa plec acasă, a fost o zi destul de grea şi deja nu mai aveam puteri de nimic. Aruncînd ultima privire asupra ceasului de pe perete m-am pregătit să ies cînd am observat că cineva îmi stă în cale. Pielea zbîrcită, ochii înfundaţi, buzele uscate ascundeau lipsa dinţilor, de statură mică, stătea îngheboşat, ceia ce-l făcea şi mai scund. Corpul proptit într-un baston de lemn, pe care nu m-aş mira dacă singur îl cioplise, pe care îl ţinea în mîna tremurătoare. Picioarele îi erau flectate în genunchi şi din nou îi mai lua cîţiva centimetri din statură. Privirea chinuitoare şi plină de ruga era îndreptată spre mine, a început să zică ceva cu gura ce puţin întredeschisă a început să-i tremure precum mîinile şi am văzut cît îi este de greu s-o facă.

– Deja plecaţi?

Am privit încă o dată ceasul şi apoi din nou în ochii chinuiţi ai bătrînului, mi s-a făcut milă de el, m-am dat la o parte şi am rostit: „Intraţi”. Paşii îi erau foarte mici, se mişca greu, simţeam cum trece timpul pînă a ajuns să ia loc. Eu mi-am îmbrăcat din nou halatul şi m-am aşezat în faţa lui la locul meu de muncă.

– Cum vă numiţi şi de unde sunteţi?

– Ştiţi doctore, înainte cînd mă duceam la magazin totul era bine iar acum deja la jumate de drum mă apucă durerile.

Am fost uimit cît de uşor a început să vorbească, se părea că faptul aflării lui aici deja îi făcuse mai bine.

– Cum vă cheamă? Ce vîrstă aveţi?

– Da, aveţi dreptate, anii se duc şi vîrsta nu-i aceia precum înainte dar înainte niciodată n-am avut aşa probleme. Toată viaţa am fost sănătos, eu deja de 25 ani trăiesc în această regiune, permanent merg pe aceste drumuri şi nu m-a durut  iar acum nu ştiu de ce m-a apucat, şi e straniu că doar un picior, şi mă supără şi mă supără. Cînd după atîţia ani se dereglează ceva, începi să baţi alarma. Cînd o să ajungeţi la vîrsta mea o să mă înţelegeţi.

M-am folosit de momentul că a tăcut şi m-am grăbit să întreb din nou.

– De unde sunteţi?

– Eu trăiesc aici nu departe, dar problema nu e-n asta, regiunea e liniştită, maşini multe nu-s, aerul e curat şi pe urmă dacă ar fi de asta cred că m-ar fi durut ambele picioare. Eu niciodată în viaţă n-am avut probleme cu sănătatea, niciodată nu m-au durut picioarele, mă gîndeam că aţi putea să mă ajutaţi. Văd că sunteţi tînăr, nu va sunt cunoscute problemele celor deal de noi dar cînd o să ajungeţi la vîrsta mea o să mă înţelegeţi.

Am început să înţeleg ca va fi o discuţie problematică şi m-am gîndit că ar fi bine de schimbat tactica.

– Care picior şi unde anume vă doare?

– În stîngul durerile sunt mai mari, de la început puteam să le suport dar acum… chiar dacă încerc să mă odihnesc, nici un rezultat, deja nimic nu mă ajută, dacă dreptul îl mai suport, pe stîngu deja nu… Aşa durere… Cînd o să ajungeţi la vîrsta mea o să mă înţelegeţi.

– Dar aţi spus că vă doare doar un picior, cu celălalt e totul bine…

– Cum poate fi ceva bine la 76 de ani?! La vîrsta dată unica ce te mai bucură sunt analizele bune… deci nimic nu te bucură. Cînd te trezeşti dimineaţa, asta dacă ai avut bucuria să poţi adormi, te doare într-un loc, te apasă în al doilea, te împunge în al treilea. Cînd o să ajungeţi la vîrsta mea o să mă înţelegeţi.

– Deci vă mai supără ceva înafară de picioare…

– Ştiţi, vecina mea are 60 de ani, toată viaţa de cînd o cunosc o supăra ceva. În fiece zi cînd ne întîlnim, începe a mi se jelui de sănătate, de viaţă, de copii şi de politică. De cît de tare se ridică preţurile, de faptul că nu-i place timpul de afară, că prea mult plouă, că prea tare bate soarele. Toată ziua, una şi aceiaşi! Deja îmi crapă capul de durere. Cînd o să ajungeţi la vîrsta mea o să mă înţelegeţi.

Am început să-mi pierd răbdarea, credeam că buhnesc pe loc, dar din toate puterile mă ţineam în mîini. A venit timpul de terminat această „conversaţie”, doar să scap mai repede.

– Domnu, daţi să vă scriu nişte pastile bune de durere, o să ajute şi la cap şi la picior.

– Deja cîte am încercat, nimic nu mai ajută, la cîţi am fost, pe unde numai n-am umblat… peste tot una şi aceiaşi. Atîţi medici şi nici un folos din ei. Toată viaţa, toată viaţa… Cînd o să ajungeţi la vîrsta mea o să mă înţelegeţi.

S-a sculat încet, m-a privit ultima dată şi fără să mai zică ceva a ieşit din cabinet. Nu ştiam ce să fac, am decis să-mi reiau planurile întrerupte de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Am scos halatul, am încuiat uşa la cabinet şi m-am pornit acasă unde mă aşteptau soţia şi copii. Am încercat să înţeleg pe drum ce totuşi a dorit bătrînul dar n-am putut s-o fac, cred că încă n-am ajuns vîrsta…

Cîteva piese de valoare

Now that we’re alone
I’ll try my best
To make you understand
How I need your love
To guide my life
‘Cause you’re my universe

Then the sun shines when you smile
Brightening up
All the lonely nights
The eyes speak from the heart
Words can’t define
More than beautiful

I love you like
I’ve never loved before

Take me in your arms
And give me warmth
I’ll never go away
Let me feel you close
The river flows
Let’s give another chance

Then the sun shines when you smile
Brightening up
All for lonely nights
The eyes speak from the heart
Words can’t define
More than beautiful

Do you remember me,
I’m just a shadow now.
This is where I used to be,
Right here beside you.
Sometimes I call your name,
High on a summer breeze.
What I would give,
To feel the sunlight on my face.
What I would give,
To be lost in your embrace.

I’ve fallen from a distant star,
Came back, compelled because I love.
I’m caught between two different worlds,
I long for one more night on earth.

Do you believe in dreams,
That’s how I found you.
But I can’t be with you,
Till you take a leap of faith.
What I would give,
To feel the sunlight on my face.
What I would give,
To be lost in your embrace.

I’ve fallen from a distant star,
Came back, compelled because I love.
I’m caught between two different worlds,
I long for one more nïght on earth

Deliver me, out of my sadness.
Deliver me, from all of the madness.
Deliver me, courage to guide me.
Deliver me, strength from inside me.

All of my life I’ve been in hiding.
Wishing there was someone just like you.
Now that you’re here, now that I’ve found you,
I know that you’re the one to pull me through.

Deliver me, loving and caring.
Deliver me, giving and sharing.
Deliver me, the cross that I’m bearing.

All of my life I was in hiding.
Wishing there was someone just like you.
Now that you’re here, now that I’ve found you,
I know that you’re the one to pull me through.

Nivelele dragostei

Psihologia pedagogică evidenţiază în dragoste 4 nivele.

Primul nivel: „Am nevoie de dragoste”.

Este nivelul unui copil. Un copil mic are nevoie de gingăşie, săruturi, unul mai mare – de cadouri. El îi întreabă pe cei ce-l înconjoară: „Voi mă iubiţi?” şi cere dovezi ai dragostei voastre. La primul nivel noi adresăm întrebarea dată la alţii, apoi la cineva anume, cine este cel mai important pentru noi.

Al doilea nivel: „Eu pot iubi”

Acesta este nivelul unui adult. Noi descoperim că putem avea sentimente faţă de altă persoană şi deci să dăm dragostea noastră în exterior şi mai ales persoanei alese. Acest sentiment e mai puternic decît înţelegerea că cineva te iubeşte. Cu cît mai tare iubiţi pe cineva, cu atît mai clar înţelegeţi ce putere vă dă aceste sentiment. Nevoia de a iubi va deveni o necesitate, precum un drog.

Al treilea nivel: „Eu mă iubesc pe sine”

Dînd dragostea sa altora, omul înţelege că se poate iubi singur pe sine. Plusul acestui nivel faţă de precedentele două este în faptul că noi nu depindem de alţii. N-ai nevoie de nimeni pentru a primi dragostea sau pentru a o dărui. Deci scade riscul de a fi dezămăgit sau trădat de persoana iubită sau care ne iubeşte. Dragostea poate fi dozată în fix cu necesităţile proprii, fără a apela la ajutorul cuiva.

Al patrulea nivel: „Dragostea faţă de toată lumea”

Asta-i dragostea fără limite. Omul care s-a învăţat să primească, să-şi dea dragostea şi să se iubească pe sine, distribuie dragostea în jurul său în toate direcţiile. Şi la fel o şi primeşte. În corespundere cu propriile preferinţe, acestă dragoste poate lua diferite denumiri: Viaţă, Natură, Pămînt, Univers, Energie, Dumnezeu ş.a. Merge vorba despre ceva, ce o dată înţeles, îţi lărgeşte orizonturile conştiinţei.

Bernard Werber (Les souffle  des Dieux )

„Tradus în română de către mine”